Au trecut 8 ani de la începutul parteneriatului școlii noastre cu Consiliul Britanic. Am pregătit sute de copii, am fost centru de examinare pentru ei și pentru elevi din alte școli și în acest an am fost invitați la reședința Ambasadorului Maiestății Sale Regina Elisabeta a II-a la București.
D-na prof. Liana Furlan ne-a reprezentat la acest dineu. A fost un prilej de a ne întâlni cu reprezentanți ai altor centre din țară dar și cu dl director al Consiliului Britanic, dl. Nigel Townson, cu dl Andrew Noble, Ambasador al Marii Britanii și cu faimoasa violonistă Tasmin Little.
Au fost apreciate și recunoscute eforturile noastre de a promova limba engleză și cultura britanică și ne dorim să rămânem în continuare în acest parteneriat și să îl consolidăm.

